Bun venit in Sura Mica

28 Februarie – Ziua Protecției Civile- 92 de ani de protecție civilă în România

28 februarie 2025

Apreciem efortul tuturor celor care fac parte din sistemul național de protecție civilă și de dorim multi succes în îndeplinirea misiunilor, fericire și bucurii alături de cei dragi!

Protecția civilă a luat fiinţă în anul 1933 în România, prin Decretul Regal nr. 468. Acesta aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.
Numită şi „arma celor aflați în nevoie”, sub deviza Cu viaţa mea, apăr viaţa, Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

  Improvizatiile in locuinta (1.007,7 KiB, 14 hits)

  Masuri in stiatutiile de urgenta (428,8 KiB, 11 hits)

  Protejeaza-ti familia si locuinta (863,8 KiB, 12 hits)

  Recomandari pentru sezonul rece (1,8 MiB, 10 hits)

Last modified: 28 februarie 2025

Comments are closed.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close